breadcrumbs
  1. Home
  2. Proiecte

Continental Sibiu a deschis cea mai mare grădiniţă din judeţ pentru angajaţii săi

Continental Sibiu a deschis cea mai mare grădiniţă privată din judeţ şi prima grădiniţă construită special pentru angajaţii săi. Astfel, marţi, 1 septembrie, 2015 a avut loc deschiderea primului an şcolar marcat de proiecte educaţionale, alături de copii nerăbdători, părinţi emoţionaţi şi educatori pregătiţi. Părinţii au petrecut câteva ore alături de copiii care au cântat, s-au jucat şi au urmărit o piesă de teatru de păpuşi, având astfel ocazia de a fi alături de ei în prima zi la grădiniţa Continental.

Al doilea eveniment organizat cu ocazia inaugurării grădiniţei Continental Sibiu a avut loc miercuri, 9 septembrie 2015, eveniment la care au participat reprezentanții companiei precum şi doamna Astrid Fodor - primar al Sibiului, doamna Judith Urban - consul al Germaniei la Sibiu, domnul Ovidiu Sitterli - prefectul judeţului Sibiu, precum şi alte oficialităţi şi media locală.

Grădiniţa are o clădire de 1000 m2 şi un loc de joacă de 500 m2, având o capacitate de 140 de locuri, la data deschiderii fiind înscrişi 80 de copii. Construcţia se află în apropierea companiei, dar cu acces separat din fabrică şi centrul de cercetare şi dezvoltare. În cei 1000 m2 sunt incluse săli de clasă, loc de luat masa, băi, sala de sport, cabinet medical şi alte facilităţi necesare pentru această activitate. Instituţia va oferi atât servicii de creşă, cât şi servicii de grădiniţă, în şapte grupe, fiecare cu maxim 20 de copii. Vârsta acestora este între 1 şi 5 ani.

„Ideea de a avea o grădiniţă în locaţie a venit de la angajaţii noştri. A le oferi un echilibru între muncă şi viaţa personală este o prioritate pentru noi. Acest echilibru poate fi transpus în sprijinul oferit angajaţilor noştri pentru a-şi gestiona mult mai eficient provocările personale şi profesionale, astfel câştigând cea mai importantă resursă din secolul nostru: timpul”, a spus Dr. Sami Krimi, managerul general al Continental Sibiu.

„Grădiniţa vine ca un avantaj competitiv adiţional inclus în pachetul de compensaţii şi beneficii oferit angajaţilor noştri. Grădiniţa Continental este un proiect unic menit să crească starea de “well-being” prin valorificarea elementelor de familie în cadrul companiei. Acestă investiție demonstrează încă o dată abordarea integrată şi de lungă durată pe care Continental o are pe piața de muncă”, a explicat Lăcrămioara Dărăban, Manager Resurse Umane la Continental Sibiu.

Spaţiul este al companiei, iar serviciile sunt oferite de un furnizor autorizat de servicii de acest tip, care a fost ales în urma unei licitaţii: Grădiniţa Maria Clara. Unitatea de învăţământ este acreditată de Ministerul Educaţiei şi va urma activităţile şi curricula standard. Compania va acoperi costurile pentru o parte din servicii, în aşa fel încât să fie accesibilă tuturor categoriilor de angajaţi.

2015_sibiu_kindergarten_ro_01
2015_sibiu_kindergarten_ro_03
2015_sibiu_kindergarten_ro_02