Continental Anvelope Timișoara susține echipa de handbal SCM Politehnica

Colaborarea cu instituțiile de învățământ rămâne una din direcțiile constante cultivate de compania noastră, aceste instituții pregătind generații de tineri specialiști care contribuie – prin competențele și cunoștințele lor - la dezvoltarea și consolidarea companiei noastre ca jucător de talie în domeniul automotive.

Universitatea Politehnica din Timișoara, prin profilul ei, s-a demarcat astfel destul de curând ca un interlocutor și partener strategic pentru Continental, cooperarea fiind concretizată de-a lungul timpului prin diverse programe de studii și specializare, precum și stagii pentru studenții și absolvenții UPT.

„Suntem onorați că am încheiat acest parteneriat cu o unitate de învățământ prestigioasă și cu absolvenți de succes, precum Universitatea Politehnica Timișoara. De-a lungul timpului mereu am avut parteneri de nădejde în UPT, și am putut realiza împreună activități precum masterate, internship-uri, ne-am implicat în dotarea anumitor laboratoare de studii, astfel că suținerea echipei de handbal a venit ca un pas natural în colaborarea celor două instituții”, a declarat Sorin Samonid, director general Continental Anvelope Timișoara.

Echipa de handbal SCM Politehnica Timișoara s-a angajat într-o misiune importantă, de a readuce acest sport printre cele preferate, atrăgând publicul spre handbal atât prin tendința spre excelență, prin oferirea unei experiența sportive de calitate și prin implicarea în comunitate.