De Ziua Mediului, am transformat deşeurile în vise împlinite

Peste 120 de persoane au participat în 6 iunie la evenimentul organizat de ContiTech Carei de Ziua Mondială a Mediului, la sediul locaţiei.Tema de anul acesta, "Șapte miliarde de vise. O singură planetă. Consum responsabil de resurse naturale" a fost foarte apreciată și bine primită în rândul angajaților ContiTech.

Șase echipe alcătuite din 10 până la 12 membri s-au întrecut într-o probă cronometrată de sortare a deșeurilor. Au fost adunate grămezi imense de cauciuc, carton, plastic, lemn și metal iar buna dispoziţie şi veselia au fost la ele acasă în rândul participanților la competiție.

Provocarea a început însă cu cea de-a doua probă a competiţiei care a pus imaginația angajaţilor și a copiilor acestora la grea încercare. Fiecare echipă a realizat din deșeurile sortate o machetă, fie în plan, fie în trei dimensiuni. Rezultatele au depăşit aşteptările. Printre cele mai reuşite proiecte create din deşeuri de către angajaţii ContiTech se numără planeta Terra, un robot, copacul din grădina Eden, un vapor și modelul sortării selective. Un proiect însă a reuşit să se diferenţieze de celelalte. Competiţia a fost câştigată de echipa “Veveriţe Zburătoare” cu macheta fabricii ContiTech Carei realizată din materiale reciclate.

2015_ziua_mediului_carei_01
2015_ziua_mediului_carei_02