Cursa rățuștelor - ediţia 2015

3.000 de răţuşte s-au întrecut într-o însorită zi de weekend, în 6 septembrie, în cursa răţuştelor, eveniment care are loc an de an la Timişoara. Câteva mii de timişoreni s-au adunat pe malurile Begăi să urmărească cu sufletul la gură care e cea mai rapidă răţuscă. Acestea s-au întrecut pe tradiţionalul traseu dintre Podul Tinereţii şi Podul Traian.

Continental Anvelope a fost sponsorul evenimentului organizat de Rotary Club Timişoara. Fondurile adunate au fost destinate anul acesta Secţiei de Neonatologie din cadrul Spitalului de Copii Louis Țurcanu din Timișoara. Sponsorizarea acestui eveniment face parte din strategia de donații și sponsorizări a companiei noastre, încadrându-se în direcția evenimentelor cu beneficiu social și caritabil.

Premiul cel mare oferit celei mai grăbite dintre rățuște, constând într-o excursie la Disneyland Paris, a fost înmânat de către primarul Timișoarei împreună cu directorul de operațiuni al Continental Anvelope, Rodica Fîntîneanu.

2015_duck_race_01_ro
2015_duck_race_03_ro