Campanie de donare de sânge la Continental

O nouă campanie de donare de sânge s-a desfășurat cu succes la Continental Automotive Timișoara. Peste 150 de colegi s-au numărat printre donatori, iar alți câteva zeci s-au aflat pe o listă de așteptare. Acțiunea a avut loc în perioada 20-24 aprilie.

Medicii de la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara au venit în fiecare zi la sediul Continental de pe strada Siemens. „Campania a fost foarte bine primită de către colegi. Tocmai pentru că cererea este atât de mare am reușit să programăm două asemenea acțiuni în acest an. Colegii noștri au înțeles importanţa unui asemenea gest şi impactul pe care îl are în comunitatea locală. Mulţumesc tuturor colegilor pentru suport şi pentru implicare“, a spus Lorena Cârlan, organizatorul campaniei.

Este prima acţiune de acest gen din 2015, iar în toamnă va avea loc a doua campanie, fiind pentru prima dată când două asemenea acțiuni au loc într-un singur an.

În noiembrie 2014, peste 150 de angajaţii Continental Automotive din Timişoara au participat la campania de donare de sânge organizată în locaţia noastră. Personalul de la Centrul de Transfuzii a venit pregătit cu întreaga logistică necesară pentru bună desfăşurare a acţiunii. Colegii care au decis să facă o faptă bună au primit în schimb o zi liberă, abonament RATT gratuit timp de 30 de zile şi 7 bonuri de masă.

Datorită succesului pe care această acţiune l-a avut în rândul angajaţilor, începând cu 2015 Continental va organiza campania de donare de sânge de două ori pe an.

Pentru informaţii referitoare la donare precum şi programul de funcţionare al Centrului de Transfuzii Sanguine din Timişoara, accesaţi acest link .